Be BRAVE
become a BRAVE MENTOR
Completează formularul de mai jos, iar noi te vom contacta.
Te vrem mentor
BRAVE
Te vrem mentor
BRAVE
Te vrem mentor
BRAVE
Te vrem mentor
BRAVE
Înscrie-te ca voluntar și devino mentor pentru un copil vulnerabil.
Poți alege acum să fii și tu un mentor pentru unul din cei 100 de copii și adolescenți vulnerabili din programul de mentorat BRAVE. Pentru ei, conflictele din familie, problemele de la școală, bullying-ul, lipsa unui grup sau chiar a unui prieten apropiat îi predispun spre alegeri nepotrivite și chiar înspre consumul de substanțe.
Ce trebuie sa faci?
- Să te întâlnești cu un copil de 3 ori pe lună
- Să fii prieten prin discuții și activități
- Să rămâi în program vreme de 1 an
Te potrivești ca mentor?
- Ai vârsta între 20-45 de ani
- Ești o persoană prietenoasă și responsabilă
- Locuiești în Cluj în următoarele 12 luni
- Ai timp (minim 2 ore pe săptămână, după-masa)
- Îți sunt dragi copiii și adolescenții
Dacă ai bifat 5/5 , atunci te potrivești!
Ce va trebui să faci concret?
- Să participi la o procedură de selecție astfel încât să te cunoaștem mai bine;
- În cazul în care vei fi selectat, să participi la o instruire inițială și la întâlniri de suport și supervizare (lunare), cât și la instruiri periodice pe parcursul proiectului;
- Întâlniri săptămânale, timp de minim 2 ore cu un copil cu vârste între 8 -18 ani, timp de minim 1 an (cel puțin);
- Să trimiți un scurt raport de activitate (online) după fiecare întâlnire;
- Să participi la 3 activități de grup/an împreună cu copilul tău (excursii și evenimente) și Mentor Fest (un eveniment anual de sărbătorire a mentorilor).
Ce presupune procedura de selecție?
- Completarea unui formular de înscriere online;
- Furnizarea a două recomandări de la 2 adulți care te cunosc;
- Furnizarea unui cazier judiciar curat;
- Furnizarea unui certificat de integritate comportamentală are atestă că nu ești înscris în Registrul național automatizat cu privire la persoanele care au comis infracțiuni sexuale, de exploatare a unor persoane sau asupra minorilor;
- Participarea la minim un interviu de cunoaștere;
- Participarea obligatorie la un training inițial de pregătire pentru rolul de mentor.
Ce evaluăm?
- Disponibilitatea de timp, interes și dragoste pentru copii;
- Capacitate bună de a relaționa cu oameni noi și disponibilitatea de a face și activități care te scot din zona de confort;
- Gradul de seriozitate și responsabilitate în general;
- Caracterul – în sensul de a putea fi un model de comportament pentru copii;
- Atitudinea față de consumul de substanțe și adicții. Să nu fi consumat substanțe psihoactive în ultimele 12 luni.
Dar eu ce câștig dacă mă implic?
- Bucuria și satisfacția de a influența viața cuiva pe termen lung;
- Dezvoltare personală și echipare pentru a lucra cu copiii;
- Oportunitatea de a face săptămânal ceva interesant și distractiv.
Provocări. Ce trebuie să știi de la început?
- Relația de mentorat va dura un an de la data primei întâlniri cu copilul. După un an, relația poate fi prelungită după evaluarea făcută de organizația noastră și cu acordul ambelor părți – mentor și copil.
- Relația de mentorat este despre copil în primul rând – despre nevoile, dorințele și preferințele lui – și implică deschidere și flexibilitate din partea ta.
- Pe parcursul anului de relație, vom fi mereu în contact cu tine pentru a te ajuta în rolul tău de mentor. Suntem aici ca să te sprijinim și să ajutăm la rezolvarea oricăror probleme care apar. Ne vei putea contacta pe email sau telefon oricând ai nevoie. Mai mult, în fiecare lună vei avea o întâlnire de suport și supervizare, cu responsabilul de caz.
- De asemenea, vom fi în contact regulat și cu copilul și cu familia lui pentru a ne asigura că totul merge bine și copilul este în siguranță.
- Vei primi 40 lei/întâlnire pentru a-i cheltui la activitățile cu copilul. De asemenea, îți vom oferi și bilete pentru transportul în comun pentru tine și copil, astfel încât întâlnirile să nu fie o povară financiară.
