Ce sunt inhalanții?
Termenul de “inhalanți” se referă la vapori ai substanțelor toxice care sunt inhalați de o persoană pentru a ajunge rapid la o stare de “high”. Din mai mult de 1.000 de produse care se găsesc în casele noastre și care ar putea fi folosite drept inhalanți, cele mai folosite sunt lipiciul, aracetul, gazolina, toluenul, vopseaua sub formă de spray, anumite soluții de curățare și orice alte vopsele.
Majoritatea dintre aceste substanțe produc efecte similare anestezicelor, încetinind ușor funcțiile organismului. După starea inițială de “high” însoțită de pierderea inhibițiilor, urmează o stare de moleșeală și de agitație.
Aceste substanțe sunt absorbite foarte rapid din plămâni în circuitul sangvin, ajungând la creier și la alte organe. Ele pot provoca deteriorări fizice și mentale ireversibile.
Consumatorii fie inhalează substanțele direct din recipiente deschise fie inspiră vaporii din materiale textile îmbibate în substanțele respective. Unii utilizează spray-uri direct în nas sau gură, iar alții își îmbibă mânecile în substanțele pe care ulterior le miros. Foarte mulți consumatori inhalează subsțantele din pungi de plastic sau de hârtie, în felul acesta crescând alarmant riscul de sufocare. Astfel de substanțe pot fi vândute la petreceri sau în cluburi, cu posibile efecte negative permenente asupra creierului și organismului celor ce le consumă.
Efectele inhalanților asupra organismului
Utilizarea inhalanților poate cauza efecte negative asupra inimii, rinichilor, creierului, ficatului, sistemului osos sau asupra altor organe.
-
- Inhalanții privează corpul de oxigen, forțând în felul acesta inima să bată mult mai rapid și neregulat.
- Consumatorii pot experimenta stări de greață, amețeală, sângerări nazale și pierderi ale simțului olfactiv sau auditiv.
- Utilizarea îndelungată poate duce la deteriorarea mușchilor, plămânilor și sistemului imunitar.
- Utilizatorii de inhalanți riscă să moară fie la prima utilizare, fie la oricare dintre următoarele utilizări prin apariția Sindromului de moarte subită, oprirea bruscă a inimii, chiar dacă nu prezintă nici o afecțiune medicală. Acest lucru se datorează cantității ridicate de chimicale.
Efecte pe termen scurt
Majoritatea inhalanților acționează în mod direct asupra sistemului nervos. În doar câteva secunde utilizatorii experimentează o stare de intoxicație și alte efecte similare consumului de alcool. Efectele simțite imediat după consum pot fi:
- Vorbire împleticită
- Inabilitatea de a coordona mișcările corpului
- Halucinații
- Stare de ostilitate
- Stare de amețeală și greață
- Apatie
- Pierderea cunoștinței (sincopă)
- Diminuarea capacităților intelectuale
- Migrene severe
- Iritații în jurul nasului/gurii
- Infarct miocardic
- Moarte prin sufocare
Efecte pe termen lung
Utilizarea în mod repetat a inhalanților este asociată cu un număr foarte mare de probleme de sănătate:
- Atrofii musculare
- Dezorientare și lipsa coordonării
- Iritabilitate
- Depresie
- Paranoia și stări de confuzie
- Sângerări nazale
- Incontinență urinară și fecală
- Deteriorări severe și, de multe ori ireversibile, ale structurii și funcției inimii, ficatului, rinichilor, plămânilor și creierului
- Diminuarea capacităților intelectuale
- Pierderi de memorie, scăderea coeficientului de inteligență
- Deteriorări ale măduvei
- Dispnee (probleme respiratorii)
- Dureri toracice
- Pierderea auzului și a simțului olfactiv
- Moarte prin asfixiere
- Moarte prin infarct miocardic
Dau inhalanții dependență?
Inhalanții produc atât dependență fizică cât și psihică. Consumatorii afirmă că simt o dorință continuă de a folosi inhalanți, în special după o utilizare repetată pe parcursul câtorva zile.
Consumul de inhalanți este apanajul țărilor sărace
În Nairobi (Kenya), un număr de aproximativ 60.000 de copii ai străzii sunt dependenți de inhalanți
În orașul pakistanez Karachi, există un număr de aproximativ 14.000 de copii ai străzii, dintre care 80%-90% folosesc inhalanți
În România, studiul ESPAD 2015 efectuat pe elevii de 16 ani arată o înjumătăţire a prevalenţei consumului de inhalanți de-a lungul vieţii (de la 7% la 3,6%), față de studiul realizat cu 4 ani în urmă. Totuși, cei mai mulți adolescenţi care debutează precoce în consumul de substanțe (la 13 ani sau mai devreme) încep cu consumul de inhalante.
Tipuri de inhalanți
- LICHIDE care se pot evapora la temperatura camerei. Acestea se găsesc în foarte multe produse accesibile, folosite în gospodărie, cum ar fi: vopsea, lipiciuri, gaz, markere, gel corector.
- SPRAY-uri cum ar fi: deodorante, fixative, vopsea.
- GAZE cum ar fi anestezici medicali, butan, propan, benzen.
- NITRIȚI (compus chimic folosit în conservarea alimentelor, odorizanți, etc.) – sunt considerați o clasă specială de inhalanți care au efect direct asupra sistemului nervos și inimii.
Sunt inhalanții legali?
Deși comercializarea inhalanților nu este reglementată prin lege, 38 de state parte ale Statelor Unite ale Americii au aplicat restricții cu privire la vinderea și distribuirea către persoane minore a anumitor substanțe des folosite drept inhalanți. Unele state au introdus chiar și amenzi.
În Anglia și Țara Galilor, este ilegal ca vânzătorii să comercializeze substanțe volatile persoanelor aflate sub vârsta de 18 ani, dacă există cel mai mic motiv de suspiciune că acestea vor fi folosite pentru inhalare.