„Nu-i corect!”, „Nu ar fi trebuit să se întâmple așa!”, „Nu la asta m-am așteptat!”, „Nu meritam să mi se întâmple asta!” sunt câteva dintre gândurile ce pot apărea la furie…
Furia este o emoție normală care apare când ne simțim constrânși sau forțați să ne supunem unei situații cu care nu suntem de acord sau care ne împiedică să facem ceea ce dorim. La copii și tineri, mânia poate fi provocată sau întreținută și de calitatea relației cu părinții, în special de modul în care aceștia își manifestă autoritatea sau răspund nevoilor lor fizice sau emoționale.
Mulți copii sunt furioși pentru că nevoile lor emoţionale nu sunt satisfăcute – ei nu se simt iubiți sau importanți, chiar dacă părinții lor au cele mai bune intenții față de ei.
În general, există două modalităţi de raportare a copiilor şi adolescenţilor la autoritate:
-
- 75% se opun şi încearcă să facă lucrurile cum doresc ei, exprimându-și deschis mânia
- 25% se supun (în aparență) şi fac tot ce pot ca să menţină pacea, încercând să fie plăcuţi şi ţinând mânia în ei
Atenție! Furia reprimată în mod constant poate fi una dintre cauzele majore ale abuzului de droguri, deoarece:
-
- mânia unui copil este îndreptată împotriva persoanelor care reprezintă autoritatea, iar a lua droguri încalcă autoritatea acestora
- drogurile atenuează durerea emoţională neexteriorizată pe care o simte copilul
De aceea, copiii cu tipul personalităţii „cei 25%” trebuie supravegheaţi atent şi „descusuţi” când par prea liniştiţi sau preocupaţi. Ei trebuie ajutați să își exprime sentimentele negative într-un mod sănătos. Părinții care fac aceasta nu sunt indulgenți, ci creează contextul dezvoltării sănătoase a copiilor lor.
Iată câteva modalităţi nesănătoase de exprimare a mâniei:
- Comportamente dezagreabile şi zgomotoase
- Înjurături
- Îndreptarea mâniei spre alte surse decât cea originară
- Exprimarea unor acuzaţii fără legătură între ele
- Aruncarea cu obiecte și distrugerea de lucruri
- Abuzul verbal și fizic
- Comportament emoţional distructiv (izbucnire necontrolată de sentimente puternice)
- Comportament pasiv-agresiv (neexteriorizarea mâniei)
Iată câteva alternative sănătoase de exprimare a mâniei:
- Înțelegerea și conștientizarea a ceea ce simt și gândesc în momentul de conflict
- Luarea unui timp de câteva minute înainte de a reacționa în vreun fel
- Exersarea comunicării deschise (ce simt, de ce simt, cum aș prefera să fie lucrurile, ce așteptări am)
- Focusarea pe problema care a declanșat mânia și găsirea unei soluții pentru acea problemă specifică
Părinții sunt cei care pot să îi învețe pe copiii lor să-și exprime într-un mod corect dezacordul sau mânia, contribuind astfel la protecția lor față de consumul de droguri și alte comportamente problematice.