Prevenire antidrog


În fiecare lună întâlnim sute de copii şi tineri prin campaniile de prevenire pe care le desfășurăm în şcoli.

Nu ținem prelegeri….

Ne folosim de jocuri, filmulețe, mărturii şi discuţii cu elevii pentru a le oferi informaţii şi pentru a dezvolta în ei abilitatea de a spune NU consumului de alcool sau droguri. Peste 2500 de elevi se întâlnesc cu echipele noastre în fiecare an. Vrem sa fim relevanți. Pentru asta, evaluăm în permanență ce impact au campaniile de prevenire și felul în care piața drogurilor se modifică, adaptând mereu felul în care ne adresăm elevilor.

Implică-te

Mentorat Connect


Investim anual în 25 de copii cu risc crescut de a consuma droguri şi alcool, prin mentorarea 1-la-1 a acestora timp de minim un an.

De regulă fiecare copil stă în programul de mentorat 3, 4 sau chiar 5 ani. Este un program preventiv mult mai aprofundat, pentru că vizează direct cauzele consumului de substanţe. Şi pentru că este foarte eficient, ne-am dori să putem include mai mulţi copii în program (100/an).

Mai multe despre Mentorat

Consiliere și Terapie în Adicții


Oferim ajutor şi celor care ajung să consume droguri şi să fie dependenţi.

Aceşti tineri precum şi familiile lor pot beneficia de consiliere individuală, terapie de familie și alte intervenţii specializate. Pentru părinţi oferim şi consiliere de suport dar şi educare în ce priveşte dependenţa şi cum să relaţioneze cu copii consumatori. Aceste servicii necesită o programare telefonică anterioară.

Ai nevoie de ajutor?

Trainning-uri și Instruiri în Adicții


Ne adresăm părinților, profesorilor, psihologilor, medicilor școlari, asistenților sociali sau altor specialiști.

Prin sesiunile de instruire punem la dispoziția celor interesați cunoștințele noastre despre simptomele consumului de droguri la elevi şi despre factorii de protecţie şcolari şi individuali pe care specialiștii îi pot întări în interacţiunile lor unu la unu cu copiii.

Oferim anual diferite tipuri de programe pentru părinţi în vederea creşterii ataşamentului sănătos cu copii şi a prevenirii problemelor legate de consum.

Dacă vrei să organizezi o instruire în domeniul adicților pentru un grup de minim 15 oameni interesați

Contactează-ne

Preventis în 2016

Date interesante despre noi


3333

copii și adolescenți

la care s-a făcut prevenire

188

ședinte

de consiliere

331

adulți instruiți

antidrog

615

donatori prin

Debit Direct

530

întâlniri dintre

mentori și copii

1500

ore

Connect

This is a unique website which will require a more modern browser to work!

Please upgrade today!